Ce este brandingul și cum îți poate ajuta afacerea

Adesea, termenul de branding este înțeles în sens incomplet și este confundat, de cele mai multe ori, cu identitatea vizuală. Cu toate acestea, răspunsul la întrebarea „ce este brandingul?” este unul mai complex, trecând dincolo de aspectul estetic.

Ce este brandingul și cum construiești un brand?

În primul rând, pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să facem diferența dintre logo și brand, ca mai apoi să înțelegem cum concepem o identitate vizuală și un brandbook. Încă dinainte de a pune pe hârtie primele schițe pentru un logo, e important să clarificăm care sunt mesajele pe care acea afacere dorește să le transmită, modul în care se raportează la produsele sau serviciile sale, modul în care interacționează cu clienții sau cu ceilalți competitori. Care sunt lucrurile care diferențiază acea companie de celelalte, care sunt coordonatele individualității sale, ce valori dorește să transmită, ce misiune are pe termen scurt, mediu și lung? În ce mod intenționează să se raporteze la piață? Va fi un brand exclusivist sau unul accesibil, va pune accentul pe calitatea premium sau pe orientarea către un public larg? Căror categorii de vârstă, genuri, sfere sociale li se va adresa acel produs sau acel serviciu?

Un branding eficient trebuie să răspundă în mod clar și explicit acestor întrebări, atât pentru companie, cât și pentru potențialii consumatori.

Pornind de la aceste linii de ghidaj, o agenție sau un creator care oferă servicii de branding pentru afaceri va începe să construiască un brand așa cum un scriitor sau un scenarist ar construi un personaj. I se va căuta un nume reprezentativ, ușor de reținut, și îi va fi trasată o imagine prin care să capete personalitate, prin care să fie ținut minte cu ușurință.

Acesta este momentul în care începe conceperea logoului, care poate fi unul axat pe simbol, pe text sau pe ambele simultan, în această etapă se stabilește și gama de culori, familia de fonturi, un tagline sau un motto convingător.

Această înșiruire de caracteristici va constitui identitatea vizuală a companiei, care trebuie să fie una recognoscibilă, de impact, astfel încât imaginea brandului să fie ușor de reținut și ușor de distins printre ceilalți competitori din piață.

Tipul de identitate poate fi unul mai ilustrativ sau unul mai abstract, care să sugereze idei sau valori pe care acel brand vrea să le transmită. Indiferent care este direcția aleasă, este important ca toate materialele vizuale și promoționale, clipurile video, textele publicate, etc. să fie coerente și aliniate la o viziune comună, care să fie respectată cu strictețe, iar aspectul vizual și conceptul general să fie gândite în concordanță. Pentru aceasta, echipa de creație va compune un brandbook în care toate aceste detalii să fie menționate în mod explicit, cu reguli clare de utilizare a siglei, a culorilor, a corpurilor de literă, cu recomandări despre „tonul vocii”, moduri de adresare și tipuri de limbaj și atitudine față de public.

Existența unui brandbook este un factor esențial pentru strategia unei afaceri, deoarece clarifică raportarea brandului față de sine și față de piață, ajutând la evitarea eventualelor confuzii, la trasarea unor granițe în interiorul cărora acel brand își poate păstra relevanța și impactul. Respectarea acestor reguli de imagine nu duce la o limitare estetică, ci asigură capacitatea ca produsul sau serviciul să fie recunoscut în mod facil și să rămână pentru mult timp în mentalul colectiv, asociindu-și anumite elemente sau sintagme cheie.

Brandingul însumează tot ceea ce este reprezentativ pentru o afacere, aduce laolaltă percepțiile clienților, experiențele lor și ale angajaților, este personalitatea, chipul și un mix între valorile și credințele companiei. Brandingul este modul în care alegem să ne prezentăm, cum vrem să fim văzuți și înțeleși și este primul factor prin care generăm încredere clienților. Cu alte cuvinte, este cel care creează prima impresie în cazul unui business. Calitatea superioară a unui branding este reflectată, de exemplu, prin faptul că anumite forme, anumite fonturi sau nuanțe ajung, în timp, să fie asociate în mod implicit cu brandul de care aparțin.

Sfaturi de branding pentru afaceri

Fiind unul dintre elementele marcante ale unei strategii de business, este esențial ca strategia de branding să fie concepută în colaborare cu experți care oferă servicii de branding pentru afaceri. Dacă această strategie este realizată temeinic de la început, ea va avea impact pentru viitorul afacerii, punând fundația unei identități care se va dezvolta în timp, cărămidă cu cărămidă.

Experții în branding vor avea grijă ca un business să-și axeze strategia pe următoarele puncte:

  • Definirea brandului: scop, valori, obiective
  • Poziționarea brandului
  • Identitatea brandului: nume, ton al vocii, designul identității vizuale (care include logo, paletă cromatică, fonturi, etc.)
  • Comunicare și promovare: website, social media, TV, radio, reviste, bannere exterioare, etc.
  • Sponsorizări și parteneriate
  • Design de produs și de ambalaj
  • Experiență în magazin (dacă este cazul)
  • Experiența spațiului de lucru și a stilului de management
  • Serviciu clienți
  • Strategie de preț

Dorești să dai startul unei afaceri și să creezi un brand, dar nu știi cum să gestionezi acest lucru? Echipa noastră, prin departamentele de Strategie și Art Direction te pot ajuta să-ți clarifici viziunea, astfel încât business-ul tău să dobândească o imagine de brand unică, profesionistă și transparentă, care să-ți reflecte atuurile. Te ajutăm să definești punct cu punct identitatea afacerii tale, pentru ca tu să ai timp să faci ceea ce știi ce mai bine.

Dornic să începi?

Share, ca să ajungă informația la cât mai multe persoane!

Facebook
LinkedIn

Articole recente

Categorii