Planificarea unei strategii de marketing digital pentru Black Friday este un proces important pe care să-l iei în calcul dacă îți dorești sa ieși în evidență în fața consumatorilor.
Black Friday reprezintă vârful sezonului de cumpărături și cea mai râvnită perioadă de către orice consumator, inclusiv de către persoanele care dețin un business. Este o perioadă extrem de profitabilă pentru brandurile care doresc să obțină profituri mari și vânzări pe măsura.
Așadar, cum faci să atragi atenția potențialilor clienți prin mulțimea de reclame? Am gândit pentru tine o serie de strategii de marketing digital pentru Black Friday, pe care le poți pune în practică împreună cu echipa ta.
CUPRINS
Roata Norocului virtuală
În opinia noastră, una dintre cele mai interesante și interactive strategii de marketing digital pentru Black Friday este Wheel of Luck sau Roata Norocului virtuală.
Ce presupune? Câțiva pași simpli pe care îi poți parcurge singur dacă ești un CMS connaisseur sau împreună cu dezvoltatorul tău web.
În primul rând vei avea nevoie să adaugi ruleta cu premii pe site-ul tău web, acesta fiind si singurul pas tehnic pe care trebuie să-l parcurgi. În funcție de platforma pe care este făcut site-ul tău web, poți folosi una dintre soluțiile deja dezvoltate pentru acest tip de joc interactiv. Spre exemplu, în cazul folosești cel mai comun CMS – WordPress – poți folosi un plugin precum WordPress Lucky Wheel sau WP Optin Wheel.
De ce ne place acest joc în mod special și de ce îl recomandăm? O condiție pentru utilizatorul ce va beneficia de cadourile oferite de brandul tău este să-ți lase adresa de email înainte de a avea ocazia să învârtă ruleta, iar tu ai opțiunea de a colecta aceste adrese de email direct în lista audienței tale pentru newsletter.
Ghici cine are mai mulți abonați la newsletter-ul săptămânal? Exact, tu! Însă ai grijă să respecți întocmai legislația cu privire la colectarea datelor cu caracter personal.
Discount special pentru clienții actuali
Cu siguranță ai o bază de date a clienților care ți-au achiziționat produsele sau au beneficiat de serviciile tale. De ce să nu lucrezi și la fidelizarea clienților actuali? Oferă-le un discount special, destinat exclusiv persoanelor care ți-au mai trecut pragul, și în acest fel te asiguri că majoritatea dintre ei vor reveni.
Deși Black Friday este despre reduceri pentru toate categoriile de clienți, îți poți răsfăța clienții care deja au beneficiat de serviciile tale cu extra reduceri, mai mari decât cele pe care le oferi în mod normal în aceasta perioadă.
Numărătoarea inversă
O alta strategie de marketing care ne place – Numărătoarea inversă (sau de ce ne place teasing-ul și la ce ne ajută mai exact).
Ai hotărât ziua cu cele mai mari discount-uri, ai stabilit procentajul de discount, vizualurile sunt gata, postările sunt programate… acum ce faci? Numărătoarea inversă! Tuturor ne place suspansul, inclusiv clienților tăi!
Cu o săptămână înainte, lanseaza un video cu produsele din categoria specială de Black Friday și numărătoarea inversă până la momentul în care „le scoți pe piață”. Nu uita să reamintești zilnic, în săptămâna ce urmează, cât a mai ramas pana la momentul pe care îl așteaptă toată lumea. În felul acesta, audiența ta va fi într-un continuu engagement cu postările tale iar interesul va crește pe parcurs.
Coduri de discount în fiecare oră
Poate cea mai eficientă strategie de marketing pentru black Friday prin care să-ți menții audiența atentă la fiecare miscare pe care o faci. Oamenii iubesc discount-urile de orice fel iar ideea de a achiziționa ceva la un preț redus ne stârnește fiecăruia dintre noi dorința de a avea acel lucru.
Alege produsele din catalog care au adus cel mai bun randament sau pe care clienții tăi le-au apreciat cel mai mult, sau dacă vrei să mergi mai departe, aplică metoda asta pentru întreg catalogul de produse. Începe o serie de reduceri care să continue descrescător (primul cod de reducere să fie cel mai mare). Audiența ta va fi foarte atentă la ceea ce postezi pentru a nu rata următorul cod de reducere. Poți încerca să limitezi numărul de articole care poate fi achiziționat la preț promoțional așa încât să induci un sentimente de “urgență” care îți va impinge clienții să achiziționeze.
Concurs, Giveaway, Contest.. you name it, e fix același lucru și da, funcționează!
Alege un produs pe care vrei să-l dai “pe gratis” și organizează un concurs prin care un utilizator norocos să câștige. Fii creativ cu ideea din spatele concursului și fă în așa fel încât acest lucru să se întoarcă în favoarea ta. Spre exemplu, încurajează-ți audiența să dea share postării tale cu concursul, să-și eticheteze prietenii, să comenteze sau să-ți dea follow. În felul acesta, ai de câștigat atât tu cât și norocosul care va intra în posesia produsului sau serviciului tău.
Campanie de email marketing
Nu degeaba e cea mai veche strategie de marketing. Campaniile de email marketing (newsletter) și-au demonstrat eficiența și au trecut testul timpului.
Gândește o campanie cu reduceri speciale pentru audiența ta cu câteva zile înainte de Black Friday. Cel mai probabil, lista de email-uri ai generat-o în urma comenzilor, deci vorbim despre clienții care au achiziționat deja ceva de la tine. Ce ar fi să le oferi un discount semnificativ pentru un produs complementar? Sau, ce spui daca le oferi cel mai nou produs din catalogul tău la un preț cu totul special? Posibilitățile sunt foarte multe, trebuie să fii creativ și să intuiești nevoile clienților tăi.
Un beneficiu foarte mare al campaniei de email marketing este că te poți adresa destinatarului într-un mod foarte personal, așa că fă-l să simtă că ii oferi beneficiul unei reduceri semnificative în semn de apreciere pentru comanda/comenzile precedente.
Așadar, cu toate ideile de mai sus nu îți rămâne decât să fii creativ! Timpul este scurt iar o ocazie mai bună pentru a crește vânzările nu va exista până la perioada crăciunului, despre care o să vorbim într-un articol viitor.
Social Media Contest